sâmbătă, 6 octombrie 2012

Cântecul privighetorii 3



Capitolul 3 - Prietenie sau dragoste ? Orice e posbil.

           - Bolnav?, se miră Mihaela în timp ce Sebastian îi numără paşii Evelynei. Chipul iubitei speriate se făcu alb şi grăbită, îi puse mâna pe frunte, ardea, rămase mută. 
           Se agită şi nu ştia ce să facă, însă el era total absent, se uită în gol, în locul în care stătuse ea, în care o îmbrăţişă…îşi scutură capul şi-i spuse Mihaelei: 
            - Hai acasă, e târziu.
- D-dar eşti…adică, arzi! ripostă în timp ce Sebastian o luă de mână.
- Voi fi bine, mâine. Acum, vreau doar să dorm! se răsti, prima oară când ţipă la ea.
- B-bine, spuse încet şi îl urmă.
La primul pas făcut Sebastian se prăbuşi şi tuşi puternic. Mihaela miji ochii şi o lacrimă îi căzu pe obraz. Scoase mobilul şi se uită la el, spuse încet: Îmi pare rău. El se uită la ea şi o rugă din priviri, o rugă…., dar apoi el auzi doar:
- Alo? 112? şi după închise ochii.       
   
           El  nu se afla în braţele ei, nu ea îşi plimba degetele prin părul lui, nu ei i se spuneau cuvintele „Te iubesc !”. nu era al ei – era al alteia. Încă simţea furnicături acolo unde pielea ei îi atinse corpul arzând. Oare va fi bine ? Oare Mihaela va avea grijă de el ? Oare .. oare ea chiar era un nimic pentru el ? Îi spusese să fie lângă el şi după o trată ca pe un nimeni. Trebuia să îl uite, să îşi şteargă sentimentele pentru el. Pur şi simplu nu erau meniţi să fie împreună. Pentru el era doar un joc. Cortina se trage, luminile se aprind - sentimentele ei nu erau scena lui !
A doua zi veni mai repede decât crezu Evelyn. Merse la şcoală. Expresia ei îi trăda îngrijorarea pentru Sebastian. În drum spre dulapul ei, o zări pe Mihaela. Era absenta, ochii îi erau înceţoşaţi, trupul părea că i se va frânge la cea mai mică atingere. Atunci întrebarea îi  alunecă involuntar pe buze:
- Oare Sebastian e bine ?
Nu mai stătu pe loc nici măcar o secundă: îşi luă ghiozdanul si fugi către spital. Ce înspăimântătoare părea clădirea când ştia ca Sebastian se află acolo, probabil într-o stare nu prea bună. Intră hotărâtă să se ducă direct la salonul lui – doar pentru a vedea dacă e în regulă – dar se opri imediat ce intră în spital. Un băiat înalt, brunet, îi atrase atenţia – „Nu e Sebastian ?”. Nu .. El are obiceiul de a sta cu trupul uşor înclinat, iar mersul lui e puţin legănat. În schimb, acesta stătea drept, iar când porni spre un salon merse hotărât. O asistentă o văzu stând pur şi simplu în mijlocul holului – cam avea acest obicei – şi o întrebă:
- Mă scuzi, domnişoară. Cauţi pe cineva ?
- Hmm, da, spuse luându-şi ochii de la brunet. Un băiat. Sebastian Vaugh. De fapt nu vreau să merg în salon. Aş vrea, dacă se poate, să îmi spuneţi cum se simte.
- Aa. A fost internat aseară. E doar o mică răceala. Mâine va fi externat, dacă nu dă semne de febră.
- Ce bine .. Mulţumesc mult ! încheie fata şi ieşi.

Sebastian ajunse la spital, locul cel mai urât de el. Mihaela îl târâse acolo, putu fi Evelyn…putu fi ea cea care-l veghease aseară şi cea care îi spuse: Totul va fi în regulă, iubitule.
Ura locul acesta, era prea mult alb, prea multă falsitate. Nu putea să se gândească decât la faptul că mâine va pleca din acest coşmar, va fi din nou în camera obscură, din nou cu aparatul în mână...
….*cioc cioc* se auzi puternic în uşă. Sebastian dă să răspundă, însă cel care bătuse întră direct.
            - Te simţi bine?  întrebă acesta cu o voce oarecare îngrijorată.
            - Nu ai antrenament? râse isteric Sebastian.
            - Mai bine nu păream aşa sentimental, nu? râse şi acesta, dar mai zgomotos.
            - Alex, mersi c-ai venit…. începu el.
            - Ohh, şi mersi pentru că eşti singurul din viaţa mea, te iubesc!, continua Alex cu o voce falsă apoi spuse: Te rog, doar n-ai să-mi dedici dragostea, aşa-i?
            - Prea sentimental?,â întrebă în cele din urmă Sebastian.
            Un moment de tăcere şi Alex începu:
            - Mihaela nu e prea bine, am auzit şi de faza din parc … şi cum aproape ai murit în faţa ei.
            - Eram doar obosit, a exagerat, ripostă acesta.
            - Nu te preface. A suferit mult. Când ai să ieşi din iadul acesta, du-te la ea şi rezolva problema, doar o iubeşti, ce naiba!
            - Nu e aşa! Nici nu ştiu ce simt pentru ea. Nu pot să cred că zic asta, dar vreau să rămân aici.
            - Seba… începu Alex îngrijorat.
            - Vreau să fiu singur…. spuse Sebastian
            - Gândeşte-te le asta, apoi plecă şi lăsă o linişte profundă în încăpere. 

Evelyn ocupă un loc pe o bancă din curtea spitalului. Se uita la ceasul uriaş ataşat de clădire. Arăta 17:17 – ora la care se întâlni prima oara cu Sebastian. Ştia asta pentru că exact atunci îşi aruncă privirea la telefon, atunci când el o întrebă absent dacă locul de lângă ea e ocupat. Se uita pur şi simplu în gol. Nu se gândea la nimic şi totuşi parcă gândul ei vroia să se îndrepte către Sebastian, dar şi-l alunga de fiecare dată. Trebuia să îl respingă cu întreaga intensitate a sentimentelor ei.
– Locul e ocupat ? întrebă el absent. La auzul acelei voci groase, Evelyn tresări; întoarse capul şi îl văzu pe băiatul cu parul brunet pe care îl zări mai devreme în incinta spitalului.
– Nu, nu e ocupat, rosti ea cu o dezamăgire care se putea citi în vocea ei.
– Eşti bine ? întrebă el observându-i ochii albaştrii cenuşii – „Ce culoare neobişnuită a ochilor !” spuse doar pentru sine.
– S-ar fi putu şi mai bine ... -  chiar mi-aş fi dorit să fi fost mai bine.
– Alexandru, spuse el schimbând imediat subiectul – nu vroia să o vadă tristă.
– Hă ?
– Numele meu.
– Aaa. Eu sunt Evelyn. Încântată, spuse ea zâmbind. 

Ce zâmbet frumos avea privighetoarea lui  ! Dar nu îi zâmbea lui, ci prietenului său cel mai bun ...

            Mihaela. Ce însemna ea pentru Sebastian? Era o relaţie din milă sau chiar simţea ceva pentru fata cu părul blond, ondulat, ochii albaştri, veseli, zâmbetul cald, familiar.  Dragostea, ce grea e!, se gândi Sebastian şi oftă profund. Se ridică în capul oaselor şi se uită pe geamul de lângă patul său extrem de alb. Deja se întunecă şi-şi aminti cum o cunoscuse pe Mihaela, cum ea se îndrăgosti de el şi-i spuse asta, iar el…el ce simţea? Nu ştiu.
“Te plac foarte mult, Sebatian!”
“Vrei să încercăm?“,  dar cu ce ocazie? Cu ce rost? Chiar pentru că o iubea sau era ceva nou şi trebuia încercat? Cum îţi dai seama de sentimentele tale?
Sebastian îşi puse capul între mâini şi ţipă înăuntrul său cât de tare putu, apoi spuse: 
- E doar milă!, dar glasul îi tremură…

6 comentarii:

  1. Ce frumoos "E doar mila" :((
    Imi place mult ideea si modul cum o abordati. Succes in continuare. :*:*:*:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îţi place. Pentru noi contează foarte mult părerea cititorilor.
      Mulţumim. :*:*.

      Ștergere
  2. Aş începe cu un apelativ de scrisoare, dar ar fi prea ciudat. Oricum, m-am dat de gol deja.
    Mi-a plăcut. Poate vă aşteptaţi la ceva observaţii acre vis-a-vis de gramatică, aşezare în pagină, logică, etc, dar mă rezum la a vă felicita pe amândouă. Aţi îmbinat foarte frumos acele fragmente şi... o fi doar impresia mea, dar Alex chiar e necesar şi l-aţi băgat exact unde trebuie. Totul mi se pare bine lucrat.
    Aştept next-ul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă cititoare dragă nouă, mai ales mie, citez: "prietena mea de suflet, Tamiki", dacă vrei să foloseşti apelativul adresat mie, cel pe care mi l-ai atribuit acum câteva zile, sunt fericită să conversăm astfel.
      În legătură cu laudele, mulţumim pentru ele şi mă bucur că [,] consideri apariţia lui Alex potrivită pentru situaţie, însă nu ştiu dacă lucrurile vor decurge conform dorinţelor tale.
      În legatură cu urmatorul capitol, vom încerca să postăm unul în fiecare weekend. :)

      Ștergere
    2. De unde ai citatul ăla nu ştiu, dar mă face să oftez adânc şi să-mi aduc aminte de nişte discuţii... Taie tot. [...] dar mă face să zâmbesc. Oare citezi din mine? M-aş simţi flatată.
      Nu ştii tu, bestie, la ce mă aştept. S-ar putea să nu fiu surprinsă. Totuşi, v-aş ruga să nu-l băgati pe Alex în vreo relaţie... aşa, în numele vremurilor apuse, dar e un moft cam mare şi nu mi-l permit fără resentimente.

      Ștergere
    3. Monstrule, chiar mi-am permis să citez din tine.
      Şi poate .. Alex va fi într-o relaţie, însă nu pot divulga, în calitate de scriitor, ideile acestuia în legătură cu "viitorul lui Alex".

      Ștergere