sâmbătă, 15 septembrie 2012

Cântecul privighetorii şi bun venit!


 Bună. Ne revedem pe un alt blog. Tadotakii şi  Đέέa  s-au gândit să-şi înceapă un fan-fic plin de romantism, acţiune, prietenie şi multă durere şi orgoliu. El se numeşte Cântecul privighetorii şi vom posta primul capitol, intitulat De mine nu ştiai, iubita mea!

Capitolul 1 - De mine nu ştiai, iubita mea!


Fata se uită pe geam văzând cum ultima zi din octombrie se scurge încet. Se gândi că azi ar fi putut să îmbrace şi ea una dintre acele rochii elegante – cu volane, dantelă, să poarte bijuterii sau să danseze cu băiatul iubit pe o melodie de vals. Privea la perdeaua de ploaie şi lăsă să îi scape câteva lacrimi înăbuşindu-şi gândurile.
Îşi şterse cu dosul palmei lacrimile deja uscate şi plecă în parc. Se aşeză pe o bancă galbenă, dând gingaş la o parte frunzele ce o acopereau. Privea în gol, iar rafalele de vânt îi limpezeau mintea.
Se auzi o voce groasă, întrebând absent:
- Locul e ocupat?
- Nu. Mi-ar plăcea sa îmi ţii companie, dar ... cu ce ocazie?
- Vreau sa ţin minte chipul frumoasei mele privighetori, cu această ocazie, nimic mai mult.
- Ce frumos ai spus-o ... Dar, te întreb, cum de un băiat ca tine nu şi-a găsit o parteneră pentru bal sau aştepţi, cumva, fata potrivită?
- Parteneră? La bal? O prostie, n-am nevoie de aşa ceva, dar fără supărare, te crezi îndeajuns de bună pentru unul ca mine?
- Îmi pare râu să te jignesc, însă orice fată are farmecul ei şi puţini din băieţii "buni" ştiu să citească sufletul unei fete.
- Mă cred îndeajuns de "bun".
- Dar nu şi pentru mine.
- Poate, chiar pentru tine, tânăra mea privighetoare.
- Poate, acum mult timp, pentru mine, aceste linguşeli ar fi însemnat mult, dar nu eşti decât un băiat sexos care crede ca fiecare fată e la picioarele lui.
- Şi nu-i adevărat? Asculta-mă bine, privighetoareo, doresc să-mi cânţi acum.
- Şi dacă privighetoarea a rămas fără voce?
- Vocea nu e singurul lucru cu care-mi poţi cânta.
- Şi cu ce ai vrea să îţi cânt, dacă nu cu vocea? spuse fata ştiind deja răspunsul.
- Cu dragostea ta.
- E ceva ce trebuie să ai pentru ca eu să îţi cânt cu dragostea mea.
- Orice ai nevoie, micuţa mea privighetoare.
- Va trebui să descoperi singur.
- Şi asta-mi va fi tema pentru următoarea noastră întâlnire.
- Când vei şti răspunsul, atunci să îmi vorbeşti. Cu toate acestea rostite, ne vedem pe aceasta bancă atunci când într-adevăr ştii ce trebuie să ai pentru ca eu să iţi cânt, spuse fata ridicându-se de pe bancă şi lăsând în urma ei frunzele dansând în bătaia vântului.
- Înţeleg, reuşi să rostească băiatul uluit de vorbele măreţe alei micuţei lui privighetori, aşa că se ridică şi plecă, lăsând pe bancă doar o promisiune nescrisă.
După recenta conversaţie cu tânăra fată, Sebastian se îndreptă spre casă, privighetoarea l-a cam marcat şi cheful de petrecut cu Mihaela se risipi, într-un fel…îl cuminţi? Nu, nu, nu se putea întâmpla asta, Sebastian îşi alungă orice gând de acest fel şi îşi schimbă direcţia drumului, se hotărî să meargă în locul unde se simţea îl largul lui, unde ştia că nu-l va deranja nimeni, unde putea fi cu adevărat el, nu cel mai mare cuceritor al liceului, cel mai mare distrugător de inimi, ci doar Sebastian, un simplu elev. 
Se duse la şcoală, ştia că mereu domnul îngrijitor îi lăsa uşa din spate deschisă. Aşa că intră în camera obscură. Îşi aruncă toate gândurile despre fata din parc în cuier şi se aruncă pe canapeaua roşie catifelată din colţul camerei, se întinse şi îşi îndreptă privirea spre Panoul ruşinii, apoi un gând rapid îi trecu prin minte, Ce frumos ar arăta chipul privighetoarei acolo!Panoul ruşinii nu era nimic altceva decât pozele fetelor pe care le-a îngenuncheat Sebastian, fetele care erau înnebunite după el şi când veni timpul le părăsi, le abandonă, le făcu de ruşine, le făcu să ceară împăcare. Era ca un trofeu pentru el toate aceste lucruri. Să cucereşti o fată era un lucru care arată, pentru orice bărbat, cât de puternic şi mândru eşti şi-ţi asigură locul în societate. Gânduri peste gânduri se aşternu în capul lui, dar dispărură imediat după ce Sebastian închiseră ochii pentru un pui de somn. O visă pe privighetoare lui cântând…Ce frumos era, ce vis!

10 comentarii:

  1. Mi se pare destul de frumos. Titlul m-a atras, mi-a adus aminte de 'Taiko', de intriga din cartea respectivă, dar când am citit am constatat că era total opusul. Introducerea este nostalgică, da, în ton cu anotimpul de care aţi pomenit, dar are mici greşeluţe (timpuri şi repetiţie). Apoi, mi se pare că aţi trecut cam repede de la plecarea în parc la ajungerea acolo, apoi dialogul tupeist (din partea băiatului). Mi-ar fi plăcut mai multă descriere, peisajul, gândurile fetei, sentimentele, părerile amândurora...
    Per ansamblu, poate mai mult decât mă aşteptam, m-a atras. Aştept next-ul. Succes.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu m-am gândit la anotimp .. doar voiam să plouă. Şi am înţeles ce ai vrut să spui cu repetiţiile .. nu a fost cu intenţie. De descriere, peisaj, sentimente .. şi păreri mult prea împărţite.
      Mă bucur ca te-a atras, şi sper că vei citi capitolele în continuare.
      Mulţam pentru criticile constructive.
      Consider că poţi lăsa la o parte formalităţile, doar ne cunoaştem !
      De-abia aştept să îţi răspund la următorul comentariu .. şi la urmatorul ... :)).

      Ștergere
    2. Uite că vine şi următorul comentariu... Unde-i capitolul 2? 0_0

      Ștergere
    3. Somewhere ... over the rainbow :)) !

      Ștergere
  2. Dragut. Frumos scris. Felicitari. Imi aminteste de ceva in schimb.... nu stiu de ce. :-?:-?
    In orice caz... va pup !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim pentru părere şi dacă-ţi vei aminti, te rog, spune-ne, ne-ai făcut curioase!

      Ștergere
  3. Ma intriga foarte mult ficul asta...
    Primul capitol pot spune ca mi-a deschis apetitul...
    Foarte frumos!
    Abia astept capitolul urmator!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi noi te aşteptăm să comentezi constructiv, mă refer la critici şi să ne ajuţi să ne perfecţionăm!

      Ștergere